”O femeie singura pe motor nu poate starni decat admiratie si respect”

 A calatorit 3 luni si jumatate in Africa, a strabatut circa 17.000 km in 7 tari, nu a desfacut cortul, nu a dormit la hotel ci ”in peste 50 de case diferite”, a trait ”cu suflet african” in mijlocul unor oameni din toate categoriile sociale si a traversat Maroc, Mauritania, Senegal, Guineea, Coasta de Fildes, Burkina Faso si Mali cu ”Papusica” ei Harley Davidson, o motocicleta careia putini i-ar fi dat sanse pe drumuri fara asfalt. Dar ”mereu totul a fost bine” pentru Elena Axinte (Hele Biker), globetrotter pe doua roti, originara din Romania. Secretul ei? ”O inima deschisa si doua maini intinse, una cu care am primit si una cu care am dat”.

”Cand simti o chemare profunda in interiorul tau, nu poti face altceva decat sa o urmezi”

– Spre deosebire de multi dintre motociclistii incepatori, la scurt timp dupa ce ti-ai luat motocicleta ti-a si incoltit ideea unei calatorii lungi. De ce ai ales doua roti si de ce Africa?

– Sunt intalniri care au rolul de a da o noua turnura vietii tale. Apoi ele se disipa si dispar. Se intampla chiar sa suferi. Dar abia cand menirea lor se implineste, ajungi sa intelegi raspusunsurile la o multime de “de ce?”. Asa a fost si cu o intalnire la un moment dat in viata mea, care mi-a lasat in dar pasiunea pentru motocicleta; pentru aceasta motocicleta, care m-a facut sa renasc, care m-a insotit intr-o calatorie de crestere interioara si slefuire si care a dat o noua turnura vietii mele. Apoi totul a fost cat se poate de firesc. Nu mi-am ales mai intai calatoria si apoi am hotarat sa o fac pe motocicleta. A fost invers.
De ce Africa? Pentru ca m-a chemat. Am simtit o profunda chemare interioara. O chemare blanda, armonioasa si confortabila, in care niciodata nu am simtit frica. Cand simti o chemare profunda in interiorul tau, nu poti face altceva decat sa o urmezi.

”Am hotarat sa-mi traiesc viata in calatorie”

– Descrie-ne, te rog, pe scurt, pregatirile pentru cele trei luni si jumatate in Africa. Ti-ai planuit in detalii traseul, sederile, kilometri parcursi pe zi si obiectivele sau ai preferat sa fii spontana si sa te lasi dusa de val?

– Pot spune ca a fost una dintre calatoriile pe care le-am organizat cel mai atent. Pana la acel moment maximul meu de pregatire era rucsac in spate, benzina in rezervor si pornit motorul. Acum insa, nu mi-am mai permis sa fac asta. Mi-am facut vacinarile corespunzatoare, mi-am luat anumite vize – altele le-am luat pe drum ori la frontiera, ori la ambasadele din diferitele capitale pe care le traversam – am facut un curs de mecanica pentru motociclete, mi-am pregatit un bagaj mai mare decat un rucsac, am pregatit motocicleta pentru conditiile de acolo si… traseul, adica doar am stabilit tarile pe care le voi traversa. Nimic mai mult. Nu aveam nici cea mai mica idee unde voi petrece prima noapte, nici a doua si nici urmatoarele. Acesta este de fapt si motivul pentru care am hotarat sa-mi traiesc viata in calatorie: sa fiu deschisa vietii care se intampla, AICI si ACUM.

”Cea mai frumoasa experienta este cea a “intalnirii” cu oamenii acestia minunati”

– Ce tari ai parcurs si care a fost cea mai frumoasa experienta pe care ai trait-o in aceasta calatorie?

– Am plecat din Milano, Italia, orasul in care locuiesc de peste zece ani. M-am imbarcat pe nava la Genova, cu tot cu motocicleta, cu destinatia Tanger, Maroc. Acolo a inceput adevarata aventura. Am traversat Marocul, Mauritania, Senegalul, am continuat in Guineea, Coasta de Fildes si Burkina Faso. Acolo a fost destinatia finala din punct de vedere simbolic, dedicand aceasta calatorie unei asociatii umanitare care opereaza pe teritoriul african. M-am oprit in Ouagadougou, capitala Burkinei, unde ei au un sediu si am facut o activitate de voluntariat pentru copiii de acolo. Apoi a urmat drumul de intoarcere prin Mali, iarasi Senegal, Mauritania si Maroc de unde am luat aceeasi nava pentru Genova. Imi pare rau, dar nu reusesc sa aleg cea mai frumoasa experienta. Fiecare tara mi-a ramas in suflet, mi-a oferit enorm. Cea mai frumoasa experienta este cea a “intalnirii” cu oamenii acestia minunati de peste tot. Faptul ca eu m-am simtit acasa peste tot. Ca am avut mame, tati, frati si surori, prieteni si copii peste tot. Aceasta a fost cea mai frumoasa experienta.

”Am simtit cum Papusica mea a suportat defectiunea pana cand a stiut ca am ajuns intr-un loc unde se putea rezolva”

– Cum o cheama pe motocicleta ta si, evident, este inevitabila intrebarea: cum s-a descurcat un Harley Davidson teleleu in Africa?

– Din prima zi cand am primit-o i-am spus repede in romana: “Papusica mea neagra”. Cam asa i-a ramas numele, “Papusica”. Eu am plecat in calatoria asta cu gandul ca locul nostru este peste tot. Si asa am extins aceasta filosofie si pentru motocicleta mea. Asa cum locul meu este peste tot, si locul unei Harley poate fi peste tot. Si asa a fost. In ciuda multor descurajari din exterior, Papusica mea s-a comportat exemplar. E drept ca am avut momente in care am suferit impreuna pentru ca viata nu este facuta numai din nori roz, pufosi. Am mers mai mult de o luna in fiecare zi cu ploaie, am mers pe drum neasfaltat, cu pietre, nisip, namol, gropi, hartoape, prin paduri, pe caldura mare, mare… Dar nu am avut nicio problema. Nici macar o pana la cauciuc, pentru care de altfel eram pregatita. I-am facut singura toate schimburile de ulei, filtre, o lubrifiere din cand in cand, am controlat si reglat presiunea rotilor si alte operatiuni de baza, necesare. Si am o mica povestioara draguta. Cand eram aproape de finalul calatoriei, pe drumul de intoarcere, cu vreo 300 km inainte de final, am fost invitata de cei de la Harley Davidson Casablanca, in Maroc, sa le fac o vizita. Era singura reprezentanta HD de pe tot traseul pe care l-am parcurs. Cand am ajuns exact in fata magazinului… motocicleta mea s-a oprit. Si nu a mai pornit. I se rupsese un cablu din cauza vibratiilor si a drumului neasfaltat. Pentru mine a fost ceva incredibil. Efectiv am simtit cum Papusica mea a suportat defectiunea pana cand a stiut ca am ajuns intr-un loc unde se putea rezolva. Se vedea foarte clar ca acel cablu s-a macinat in timp. Pur si simplu ea nu si-a permis sa ma abandoneze inainte sau dupa, cand ar fi fost foarte complicat sa o repar. Mi-e greu sa va explic cu exactitate delicatetea si sensibilitatea acestei situatii…
Bineinteles ca intr-o ora eram gata sa ne continuam drumul, dupa interventia exemplara a celor de la HD Casablanca.

” Au fost niste intalniri (ne)intamplatoare, care au declansat o magica inlantuire de contacte”

– Ne-ai povestit anterior ca in cele trei luni si jumatate cu motorul in Africa nu ai desfacut cortul si nu te-ai cazat la niciun hotel. Pare incredibil! Cum ai reusit?

– Intr-un oarecare fel simteam ca asa se va intampla inca de dinainte sa plec. Dar nu am verbalizat niciodata. Si asa a si fost. Am plecat avand, cred ca in total, trei contacte, in trei tari diferite. La Milano lucrez cu un grup de emigranti africani si unii dintre ei provin din unele tari pe care urma sa le traversez. Mi-au dat contactele familiilor lor. Apoi au fost niste intalniri (ne)intamplatoare, care pur si simplu au declansat o magica inlantuire de contacte. Fiecare contact imi dadea un alt contact pentru urmatoarea destinatie. Si asa m-am lasat purtata din tara in tara, din oras in oras, din casa in casa. Am intalnit comunitati de motociclisti care m-au pus in legatura cu alte comunitati de motociclisti, am intalnit oameni pe strada care m-au luat la ei acasa si care apoi m-au pus in legatura cu rude de-ale lor din alte orase sau chiar din alte tari. Am fost gazduita de familii ale autoritatilor locale, am dormit pe nisip in desert alaturi de localnicii unei mici asezari, am stat acasa la familiile baietilor cu care lucrez la Milano… Am experimentat cam toate conditiile si tipurile de familii, de la foarte sarace, la cele cu un trai mediu si pana la foarte bogate, de la foarte traditionale la foarte moderne. Am dormit pe jos intr-o baraca, am impartit patul cu mame si copii, m-am topit de cald dar mi-au si zburat urechile de la aer conditionat. Am experimentat tot ce puteam experimenta, nu m-am dat in laturi de la nimic. Am mers la toalete in curte, m-am spalat la lighean, imi spalam hainele la mana la fiecare trei, patru zile. Asa am reusit: traind cu un suflet african.

”Eu nu am simtit niciodata frica in aceasta calatorie. Niciodata!”

– Tinand cont ca ai trecut prin unele tari cu un climat social si politic tulbure, a existat un moment in care te-ai temut pentru viata ta sau in care te-ai confruntat cu probleme majore?

– Eu nu am simtit niciodata frica in aceasta calatorie. Niciodata! Inainte sa plec, m-am interesat de situata politica din tarile pe care urma sa le traversez si de nivelul de siguranta din tarile respective. Am ales  tari cu o situatie stabila. Nu am vrut niciodata sa sfidez pericolul sau sa demonstrez cat de tare sunt eu. Am ascultat cu mare grija sfaturile celor de acolo, in special ale autoritatilor si ale persoanelor care experimentasera deja traseul. Am respectat locurile si in primul rand m-am respectat pe mine. Recunosc, nu am ascultat ingrijorarile nefondate ale celor care vorbeau doar din auzite, de la televizor sau din povestiri. M-am protejat pe cat posibil de influente negative si, cel mai important, mi-am urmat instinctul, mi-am ascultat corpul, care mi-a fost cea mai pretioasa calauza. M-a ghidat mereu pe drumul cel bun si spre oamenii cei buni. Niciodata nu m-am simtit in pericol. M-am simtit extrem de protejata de oamenii pe care i-am intalnit si de strazile pe care le-am batut. Am avut enorma surpriza – iarasi contrar avertizarilor primite inainte de plecare – sa fiu primita intr-un mod excelent de catre toate fortele de ordine: politisti, jandarmi, militari, vamesi… Absolut toti s-au purtat exemplar cu mine. M-au ajutat la nevoie, mi-au aratat un imens respect si principala lor prioritate era siguranta mea. O sa imi amintesc mereu cum doi jandarmi au alergat pe langa motocicleta mea mai bine de 2 km ca sa ma ghideze pe un drum deviat sau cum altii mi-au facut rost de benzina, cum un vames mi-a daruit o cartela telefonica sau cum un comisar sef al politiei m-a dus in sanul familiei sale cand am fost surprinsa de intuneric. Stiti.. am intalnit oameni care nu au avut aceeasi experienta ca a mea. Multi spun ca a fost vorba de noroc. Eu nu prea ma incred in norocul asta. Eu cred ca depinde foarte mult de noi, de felul in care ne raportam, de felul in care invatam sa ne ghidam in calatoriile noastre si, de fapt, in viata; depinde foarte mult de deschiderea inimii noastre si de tipul de energie pe care il purtam dupa noi. Sa strabati aproape 17.000 km, 7 tari, sa dormi in peste 50 de case diferite si sa fie mereu totul bine, nu cred ca tine doar de noroc…

”Plangeam deseori, radeam si cantam…”

– O excursie pe motor, strabatand peisaje noi si o lume diferita presupune, cu siguranta, si momente de uimire si meditatie. Cum a fost interactiunea cu acestea si care este filosofia care te-a insotit pe parcursul calatoriei?

– Sunt intrebata des daca nu ma plictiseam atatea ore singura pe motor. Am trait extrem de mult si intens in aceasta calatorie. Mereu se intampla ceva nou, ceva important. Si atunci foloseam lungile ore pe motocicleta pentru a elabora tot ceea ce tocmai mi se intamplase cu o zi inainte. Incercam sa inteleg ce invataminte trebuie sa trag din cele intamplate, ce semnificatii au, meditam profund, ghidandu-ma dupa emotiile traite, le lasam sa se manifeste in interiorul meu si, in acelasi timp, incercam sa le imprim in colturile sufletului meu pentru totdeauna. Plangeam deseori, radeam si cantam. Am plecat de acasa cu mai multe filosofii care s-au tot dezvoltat si ramificat pe parcursul calatoriei. O călătorie in cautarea universalitatii, apartenenței și libertatii, o călătorie marcata de fraternitate. Asa cum am mai spus-o, am plecat cu convingerea ca locul nostru este peste tot si ca acasa este oriunde. Avem dreptul, daca vrem, sa batatorim fiecare metru patrat de pe pamantul acesta.

”Abia atunci, cand veti avea inima deschisa, puteti incepe sa zburati”

– Pentru ca majoritatea femeilor se tem sa plece solo intr-o astfel de calatorie, cum a fost experienta ta din punct de vedere al sigurantei si ce le sfatuiesti pe motociclistele care ezita din acest motiv sa isi realizeze un astfel de vis?

– In primul rand, sa treaca de bariera prejudecatilor si a cliseelor. Inainte sa plec mi s-a spus ca, in tarile musulmane, barbatii nu iau in considerare femeia si nu o respecta. Mi se desenau concret tablouri in care imi va fi aruncat pasaportul in fata de catre autoritati, in care voi fi privita cu dispret si nerespectata… si ma opresc aici cu relatarile pentru ca acei oameni care se aratau foarte ingrijorati pentru mine nu s-au oprit, ci au continuat sa-mi descrie cu sange rece toate atrocitatile care mi s-ar fi putut intampla. Fetelor, cred ca niciodata nu am primit atat de mult respect cum am primit in aceasta calatorie, in special de la barbati! Ma voi limita sa vorbesc despre mine si nu in numele femeilor care locuiesc acolo sau care au trecut pe acolo. Va povestesc ce mi s-a intamplat mie. O femeie singura pe motor nu poate starni decat admiratie si respect. Am tot spus deja cat de in siguranta m-am simtit mereu, cat de protejata si ajutata. Celor care gandesc asa cum gandesc peroanele despre care tocmai am vorbit mai sus, vreau doar atat sa le spun: nu taiati aripile visatorilor! Iar femeilor, dar si tuturor in general, care vor sa indraznesca sa zboare spre visele lor, le spun sa-si contureze cat mai bine propriul vis. Sa creada cu tarie in el, sa-l vizualizeze, aproape sa-l palpeze, si abia atunci sa porneasca spre el. Nu plecati niciodata cu frica si nefiind convinse! Daca ceva va retine, visati pana se armonizeaza totul. Abia atunci, cand veti avea inima deschisa, puteti incepe sa zburati.

”In loc sa beau un cocktail fancy pot face doua sute de kilometri cu motocicleta”

– Pe unele dintre noi, care visam sa exploram lumea, posibilitatile financiare limitate ne tintuiesc in aceasta zona a hartii. Spune-ne, te rog, care sunt costurile unei astfel de aventuri?

– Pe asta cu exploratul si calatoria eu o consider o alegere de viata. Depinde cat de tare iti doresti sa faci asta si ce loc ocupa pe scara prioritatilor tale. In acest moment pentru mine ocupa locul de varf, asta am ales; de fapt, asa am ales sa-mi traiesc viata. Cand am inteles asta, brusc, costurile gentilor, pantofilor si parfumurilor se trasformau in litri de benzina. Rad mereu cand imi amintesc cum am realizat ca in loc sa beau un cocktail fancy pot face doua sute de kilometri cu motocicleta. Lasand gluma la o parte, chiar despre asta este vorba. Despre niste algeri pe care le faci, fie ca este vorba despre genti si pantofi, iesiri costisitoare, o masina, o casa, un serviciu stabil, sau, de ce nu, o familie. Vorbind apoi despre lucruri si date concrete pot spune, iarasi, ca depinde foarte tare de ce fel de calatorie vrei sa faci, de ce conditii iti doresti. Pentru mine, calatoria nu are aceeasi semnificatie cu vacanta. Am un cantec pe care il cant mereu pe motocicleta, care in traducere spune asa: „Calatorul catatoreste singur/ Si nu o face pentru a se intoarce fericit/ El calatoreste pentru ca drept meserie/ Si-a ales meseria Vantului”. Calatoriile pot fi mult mai putin costisitoare decat va imaginati. Nu am nicio retinere in a va spune, concret, ce buget am avut insa, stiu ca pare incredibil, inca nu am reusit sa calculez. Va pot spune ca de foarte multe ori am cheltuit intr-o luna de calatorie mult mai putin decat as fi cheltuit daca as fi ramas acasa. Revin la costurile mele concrete. Partea cea mai costisitoare au constituit-o vizele. Apoi a fost asigurarea de calatorie, fara de care nu sfatuiesc pe nimeni sa plece, vaccinurile si benzina. Media costului benzinei in tarile pe care le-am traversat eu era de 1 euro pe litru. Am parcurs 17.000 km cu un consum mediu de 5%. Puteti calcula singuri. Eu nu am platit niciodata cazare – nu e obligatoriu sa faceti acelasi lucru, insa sunt foarte multe solutii convenabile de cazare/camping – iar mancarea era foarte accesibila. Eu am ales sa duc exact acelasi tip de viata cu cel al oamenilor pe care ii intalneam. Costurile mai importante pentru o astfel de calatorie se regasesc in pregatirea voiajului: pregatirea motocicletei, consumabile, echipamentul moto, echipament pentru documentare foto-video etc.

”Am cunoscut Africa cea care da, nu Africa cea care cere”

  • UNADJUSTEDNONRAW_thumb_c128
  • UNADJUSTEDNONRAW_thumb_c6a9
  • UNADJUSTEDNONRAW_thumb_bdfe
  • UNADJUSTEDNONRAW_thumb_bbb5
  • UNADJUSTEDNONRAW_thumb_b860
  • UNADJUSTEDNONRAW_thumb_b423
  • UNADJUSTEDNONRAW_thumb_b95e
  • UNADJUSTEDNONRAW_thumb_b75d
  • UNADJUSTEDNONRAW_thumb_b41f
  • UNADJUSTEDNONRAW_thumb_b40b
  • Iq6U48hgRliSUdss%2gAWQ_thumb_c2df
  • IMG_0649
  • DSC_5132
  • DSC_4997
  • DSC_3661
  • DSC_1903
  • DSC_0946 2
  • 1SEEcZYTRciAm8APUqtmeA_thumb_c621
  • UNADJUSTEDNONRAW_thumb_bbaa
  • DSC_1761

– Ca o concluzie a acestei frumoase experiente, ce ti-a ramas in suflet si in minte dupa calatoria ta pe doua roti in universul african?

– Mi-a ramas in suflet si in minte ca am fost calauzita sa ating binele si bunul cu degetele si cu inima. Am cunoscut Africa cea care da, nu Africa cea care cere. Secretul meu a fost o inima deschisa si doua maini intinse, una cu care am primit si una cu care am dat.

– Ne-ai povestit, off the record, ca in scurt timp planuiesti o aventura pe doua roti de mare anvergura. Ce ne poti dezvalui oficial despre acest plan?

– Calatoria in Africa a fost o confirmare a filosofiei mele despre calatorie si a alegerii pe care vreau sa o fac in viata. Alegere pe care, de fapt, tocmai am facut-o. Curand de tot voi veni cu detalii mai concrete. Dar deocamdata, va spun doar doua enunturi in care sta toata esenta urmatorului meu vis: Hele Biker. She rides the World! Va invit sa-mi urmariti destinul!

Dana Purgaru, povestitoare, Asociatia Femeilor Motocicliste – WIMA Romania

Pe Elena Axinte (Hele Biker) o puteti urmari aici:
Facebook: https://m.facebook.com/helebiker/
Instagram: https://www.instagram.com/helebiker/ 
www.helebiker.com