parallax background

WIMA la Cazanele Dunării 2023

Chefii la cutitele Wimelor
May 24, 2023
WIMA Gathering – Intrunirea de toamna de la Cartisoara
August 25, 2023

Întrunirea noastră 𝗪𝗜𝗠𝗔 din această primăvară e foarte posibil să fi fost cea mai faină de până acum, spun unii, fiindcă a avut de toate pentru toată lumea, cum era și normal, fiindcă gașca s-a mărit și așteptările, de asemenea.

De data aceasta am fost la 𝗖𝗮𝘇𝗮𝗻𝗲𝗹𝗲 𝗗𝘂𝗻𝗮̆𝗿𝗶𝗶, zonă recunoscută în principal pentru sculptura cu chipul lui Decebal, cea mai înaltă sculptură în piatră din Europa și a doua din lume. Călătoria noastră însă a continuat încă 60 de kilometri de la acest obiectiv turistic, spre Moldova Nouă, într-o zonă mai puțin populată, ceea ce a făcut ca noi să ne bucurăm de o frumusețe de drum cum rar am întâlnit și de o Dunăre altfel decât o știam. Știți genul ăla de drum care șterge oboseala, care de la un viraj la altul e tot mai fascinant?

Gazdele noastre de această dată au fost oamenii absolut minunați care administrează Danube Village Resort, un loc de poveste care le are pe toate: peisaje de vis oriunde întorci privirea, cazare la căsuțe, cazare la cort, piscină, mai nou și palmieri, ponton perfect pentru cafeaua de dimineață și prosecco de seară, și nu în ultimul rând, mâncare foarte bună și variată.

Le mulțumim încă o dată că au avut grijă de noi și promitem să revenim că ne-a plăcut tare mult

Dar chiar dacă la cazare totul a fost la superlativ noi nu am stat locului, fiindcă frumusețile naturale din zonă ne chemau la plimbare. Și uite așa am făcut pe jos 8 km pe coclauri într-o zi, am mers cu barca la Ostrovul Moldova Nouă (insula numită și insula cailor) în altă zi, am cules flori de câmp, am făcut 'jde milioane de poze (din nou), ne-am intersectat accidental cu o plantație de căpșuni și nu s-a putut să nu luăm și acasă, am mirosit cimbrișor sălbatic, am salutat sârbii pe partea cealaltă a Dunării și ne-am început diminețile admirând lebedele de lângă ponton Evident, nu ne-au lipsit jocurile, echipa noastră de organizare găsește jocuri noi la fiecare ediție, am primit și premii foarte utile la drum, dar cel mai important, ne-am simțit foarte bine pur și simplu participând și bucurându-ne unii de alții

La ultimele întruniri 𝗪𝗜𝗠𝗔 am avut printre invitate membre de la alte divizii, pentru că 𝘀𝘂𝗻𝘁𝗲𝗺, 𝗶̂𝗻 𝗽𝗿𝗶𝗺𝘂𝗹 𝗿𝗮̂𝗻𝗱, 𝗼 𝗼𝗿𝗴𝗮𝗻𝗶𝘇𝗮𝘁̗𝗶𝗲 𝗶𝗻𝘁𝗲𝗿𝗻𝗮𝘁̗𝗶𝗼𝗻𝗮𝗹𝗮̆ și încurajăm interacțiunea femeilor motocicliste din toată lumea. Pentru asta participăm și la rally-uri din alte țări și lansăm invitații către alte divizii la întrunirile noastre locale. De data aceasta ne-am bucurat de prezența colegelor din 𝗕𝘂𝗹𝗴𝗮𝗿𝗶𝗮 și 𝗕𝗲𝗹𝗴𝗶𝗮, care au apreciat comunitatea noastră frumoasă și s-au simțit foarte bine cu noi, iar noi cu ele de asemenea.

Surpriza întâlnirii noastre și totodată punctul culminant al acestei întâmplări a venit de la colega noastră Trui, care ne-a prezentat, în premieră în România, un 𝗳𝗶𝗹𝗺 𝗱𝗼𝗰𝘂𝗺𝗲𝗻𝘁𝗮𝗿 realizat de o prietenă de-ale ei din Belgia, 𝗠𝗮𝗻𝗼𝗻, despre 𝗰𝗮̆𝗹𝗮̆𝘁𝗼𝗿𝗶𝗮 𝘀𝗮 𝗲𝘅𝘁𝗿𝗮𝗼𝗿𝗱𝗶𝗻𝗮𝗿𝗮̆ 𝗱𝗶𝗻 𝗕𝗿𝘂𝘅𝗲𝗹𝗹𝗲𝘀 𝗶̂𝗻 𝗧𝗼𝗸𝘆𝗼 𝘁𝗼𝘁 𝗽𝗲 𝗱𝗼𝘂𝗮̆ 𝗿𝗼𝘁̗𝗶, 𝗶̂𝗻𝘀𝗮̆ 𝗱𝗲 𝗱𝗮𝘁𝗮 𝗮𝘀𝘁𝗮, 𝗽𝗲 𝗯𝗶𝗰𝗶𝗰𝗹𝗲𝘁𝗮̆. Manon a pedalat 𝟭𝟯.𝟱𝟬𝟬 𝗸𝗺, 𝘁𝗿𝗲𝗰𝗮̂𝗻𝗱 𝗽𝗿𝗶𝗻 𝟮𝟭 𝗱𝗲 𝘁̗𝗮̆𝗿𝗶 𝗽𝗲 𝗽𝗮𝗿𝗰𝘂𝗿𝘀𝘂𝗹 𝗮 𝟭𝟭 𝗹𝘂𝗻𝗶, și a documentat experiența ei de drum intervievând femei care își fac vocea tot mai auzită pentru 𝘀𝗽𝗿𝗶𝗷𝗶𝗻𝗶𝗿𝗲𝗮 𝗱𝗿𝗲𝗽𝘁𝘂𝗹𝘂𝗶 𝗹𝗮 𝗺𝗼𝗯𝗶𝗹𝗶𝘁𝗮𝘁𝗲 𝗮 𝗳𝗲𝗺𝗲𝗶𝗹𝗼𝗿 𝗱𝗶𝗻 𝘁𝗼𝗮𝘁𝗮̆ 𝗹𝘂𝗺𝗲𝗮. Pentru că ne plac poveștile, călătoriile și oamenii, și pentru că am rezonat cu producătoarea filmului în ceea ce privește tema abordată, am fost fascinate această proiecție de film și vă încurajăm să îl vedeți și voi. Filmul se numește 𝐖𝐨𝐦𝐞𝐧 𝐃𝐨𝐧❜𝐭 𝐂𝐲𝐜𝐥𝐞 . Ca de fiecare dată, știm că toate amintirile frumoase cu care am plecat acasă nu ar fi fost posibile dacă nu ne adunam atât de multe, dacă nu am fi avut parte de o organizare impecabilă, dacă nu am fi avut alături de noi familiile și partenerii, pentru că suntem o organizație care încurajează trăitul frumos cu cine alege fiecare să o facă. Și da, probabil că nu am fi avut amintiri atât de frumoase dacă nu ne-ar fi plouat jumătate de drum, dacă unii nu s-ar fi rătăcit și alții n-ar fi rămas fără benzină, sau dacă am fi ajuns acasă cu echipamentele uscate Dar nu, lucrurile astea nu-s de noi

𝗖𝘂 𝗺𝘂𝗹𝘁̗𝘂𝗺𝗶𝗿𝗶 𝗽𝗲𝗻𝘁𝗿𝘂 𝗿𝗮̆𝗯𝗱𝗮𝗿𝗲 𝗱𝗮𝗰𝗮̆ 𝗮𝘁̗𝗶 𝗮𝗷𝘂𝗻𝘀 𝗰𝘂 𝗰𝗶𝘁𝗶𝘁𝘂𝗹 𝗽𝗮̂𝗻𝗮̆ 𝗮𝗶𝗰𝗶, 𝘃𝗮̆ 𝗽𝘂𝗽𝗮̆ #𝗙𝗲𝘁𝗲𝗹𝗲𝗪𝗜𝗠𝗔 #wimasisterhood #Wearefamily #WeAreCommunity #WIMAnationalrally #CazaneleDunării #CelMaiFrumosLocDePePământ

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *